Travel light / workshop de dans contemporan
coregraf: Bianca Oichea
data: 12-13 martie
loc: Pro Dance Studio, Brașov
Workshopul popune experimentarea și analizarea prin intermediul dansului a reacției corporale la “călătoria” prin întuneric și lumină.
Să ne imaginăm următoarea situație:
Sunt acasă sau în oricare alt loc în care se presupune că trebuie să dorm. Dar nu pot ( fiecare e cu gândurile lui până la urmă ). Fară să realizez, poate doar din obișnuintă, am abandonat patul și mă abandonez în întunericul casei în care mă aflu. Instinctiv dau drumul la lumină…
Vă invităm să participați la workshopul de dans contemporan “travel light” pentru a afla întreaga poveste și cum va fi pusă în “scenă” .
Workshopul oferă posibilitatea de a experimenta dansul contemporan și se adresează în egală măsură tuturor pasionaților de dans. Sunt binevenite persoanele care nu au avut încă nici un contact cu dansul contemporan, cât și cele care practică dansul ca pe un hobby, ca un fel de terapie pentru buna dispoziție trupească și sufletească a vieții noastre de zi cu zi.
În cadrul acestui workshop de dans contemporan vom lucra cu întunericul, iar apoi cu fasciculi de lumină pe care corpul nostru îi va modela ( utilizăm 3 proiectoare pentru a produce acest efect ).
Vom dansa atât în grup, cât și individual, fiecare participant având ocazia să experimenteze mișcarea și expresivitatea propriului corp. Vom folosi ca punct de pornire diferite tehnici de dans contemporan pe care le vom studia în prima parte a workshopului, iar apoi în a doua parte ne vom dedica creației și construcției unei scurt moment de dans, care ulterior va fi transformat într-un scurt video- dans. La finalul workshopului vom regiza, performa și filma acest moment de dans care se va petrece într-un spațiu inundat în care vor alterna întunericul și lumina.
Vă așteptam cu drag să celebrăm prin dans și lumină acest sfârșit de săptămână!
Program detaliat:
sâmbătă, 12 martie:
10:00- 11:00 – acomodare în spațiu, noi cunoștințe, tehnici de încălzire corporală
11:00- 13:30 – explorarea diferitelor calități de mișcare prin joc
13:30- 15:30 – pauză de masă
15:30- 19:00 – construcția unei fraze de mișcare: ce este ea? la ce servește? cum intergrez pe corpul meu o frază de mișcare propusă? cum construim propria frază de mișcare?
duminică, 13 martie: 10:00-13:30 – pauza de masă- 15:30-19:00
10:00 – 10:30 – întâmpinare colegi, tehnici de încălzire corporală.
10:30 – 13:30 – construcția propriu-zisă a momentului de dans de la finalul workshopului.
13:30- 15:30 – pauză de masă
13:30 – 17:30 – repetiții
17:30 – 19:00 – filmare moment de dans și veselie.
Loc: Pro Dance Studio, Str. Nicolae Titulescu nr. 2,
în incinta clădirii Carpatex, Brașov.
Înscrieri & info: office@kunstadt.ro
Organizat de Asociația Culturală KunSTadt și Asociația Culturală SIC.
Partener: ProDance Studio.