Caravana Filmelor NexT soseṣte ȋn Braṣov pentru două
seri de picnic ṣi cinema sub clar de lună
Vara aceasta filmele scurte se văd sub clar de lună. După opt ediţii ale Festivalului Internaţional de Film NexT desfăşurate în Bucureşti, Caravana Filmelor NexT pleacă la drum prin ţară, de pe 8 până pe 23 august, în parcuri, pe pajişti, în grădini sau pieţe centrale în opt oraşe din ţară. Prima oprire: Brașov.
Pe 8 și 9 august, Caravana Filmelor NexT se opreşte pe Aleea de Sub Tâmpa, pentru două seri de picnic și cinema sub clar de lună, evenimentul fiind organizat in parteneriat cu Primăria Municipiului Braṣov si Asociaṭia Culturală KunSTadt. Spectatorii vor putea viziona în aer liber o parte dintre cele mai bune scurtmetraje văzute de-a lungul timpului în sălile de cinema în cadrul Festivalului de Film NexT, producții naționale și internaționale, reunite în două programe speciale.
Vineri, 8 august, începând cu ora 21.30, în Brașov se râde zgomotos cu NexT Comedy Night. Cel mai ghinionist bărbat de pe faţa pământului e părăsit de iubită (Radu + Ana), iar un altul vrea să-şi surprindă iubita de ziua ei, dar lucrurile nu merg după cum era plănuit (Ursul). Zece comedii spumoase, despre ghinioane, drame sentimentale şi multe întâmplări neaşteptate povestite cu haz de necaz şi un strop de umor negru, într-un program care reuneşte o varietate de tipuri, forme şi tradiţii de comic.
Sâmbătă, 9 august, începând cu ora 21.30, pe Aleea de sub Tâmpa se așterne covorul roșu pentru Oscars Night. În Nu eram eu acela, o asistentă socială luată ostatică în Sierra Leone încearcă să salveze un soldat care a luat parte la atrocităţi, un psihiatru consultă un deţinut care se crede Dumnezeu în comedia cu umor absurd Problema Voorman, iar în Helium, un băieţel care suferă de o boală incurabilă îşi construieşte, cu ajutorul unui îngrijitor din spital, o imagine fantastică a lumii de dincolo. Cinci poveşti îndrăzneţe în cele cinci scurtmetraje de ficţiune nominalizate la Premiile Academiei Americane de Film în 2014, într-un program oferit de Shorts TV.
Intrarea este liberă pentru ambele seri de proiecție.
Caravana Filmelor NexT este un eveniment organizat de Societatea Culturală NexT.
Cu sprijinul: Centrului Naţional al Cinematografiei, Primăriei Municipiului Braşov, Asociaṭiei Culturale KunSTadt.
Parteneri: Shorts TV, Sony, Fotolii Puf şi Minorswing Hamace.
Parteneri media: Radio21, UTV, DigiTV, Șapte Seri, Hotnews, Cinemagia, CinemaRx, Cinefan, FilmReporter, Ziarul Metropolis, All about Romanian Cinema, LiterNet, Getlokal, Studentie, Vice, Sub25, CooperativaUrbana, înFestival, Urban, 121.ro
Parteneri media locali: Brașov.net,